3.3. Programul unui training

Trainingul, chiar și cel care durează câteva ore, poate fie împărţit în trei etape: (1) introducerea, (2) cuprinsul și (3) încheierea. Mai jos poţi găsi o descriere a acestor trei stadii.

3.3.1 Introducerea

Scopul acestei etape este să îi cunoști pe participanți și tu să te prezinți lor, să le explici scopul trainingului și să stabiliți regulile workshopului, construind astfel încredere reciprocă și motivația pentru învățare. În această etapă, ar trebui să te asiguri că:

  1. Participanții ajung să se cunoască între ei. Acest lucru este important îndeosebi dacă nu s-au cunoscut înainte de workshop. Poți să le propui o formă de prezentare și să o folosești ca exemplu pentru a te prezenta pe tine. Prezentarea poate să includă, de exemplu, numele, școala sau organizația de unde vine participantul și niște informații adiționale despre experiența legată de tematica workshopulul sau alte informații, mai personal, de exemplu jocul preferat pe calculator.
  2. Prezintă-te participanților. Pe lângă informațiile de bază, ca și trainer ar trebui să le spui mai multe participanților despre: competențele pe care le ai în legătură cu tematica trainingului, experiența ta ca și trainer, și, de asemenea, alte informații care să îi convingă că tu ești „persoana potrivită pentru jobul asta”.
  3. Întreabă-i pe participanți ce ar vrea să învețe în timpul trainingului. Acest lucru poate fi făcut în multe feluri. Cel mai simplu mod este ca participanții să se prezinte încheind cu următoarea frază: „În cadrul acestui training, mi-ar plăcea să învăț….”. O metodă mai complexă ar fi: (1) oferă-le participanților post-it-uri și roagă-i să scrie pe ele care sunt lucrurile pe care și-ar dori să le învețe; (2) roagă-i să citească ce au scris pe post-it-uri și afișează-le pe o tablă / flipchart, în așa fel încât conținuturile similare să fie așezate unele lângă altele. Astfel, se creează o „hartă a așteptărilor”, ieșind în evidență acele lucruri pe care participanții își doresc cel mai mult să le învețe (conținutul care se repetă de cele mai multe ori).
  4. Fă referire la „harta așteptărilor” și spune-le participanților care dintre aceste așteptări le vor fi îndeplinite pe perioada trainingului, care nu vor fi atinse și de ce. Este imposibil să poți îndeplini toate așteptările participanților în timpul unui training. Spune acest lucru direct participanților și oferă-le o sursă alternativă pentru cunoștințele, competențele pe care și le doresc și care nu pot fi abordate în timpul workshopului.
  5. Spune-le participanților care este programul trainingului, care sunt subiectele fiecărei sesiuni și durata lor. Oferă-le varianta printată a programului sau afișează-l pe un perete, folosindu-te de o foaie de flipchart. Menționează-le când vor fi pauzele și cât vor dura acestea.
  6. Stabilește împreună cu participanții regulile ce vor fi aplicate pe perioada trainingului (contractul workshopului). Cunoașterea regulilor oferă un sentiment de siguranță și, în consecință, sporește învățarea. Regulile stabilite împreună cu participanții îi permit trainerului să se refere la ele cu exprimări de genul „împreună am decis că…”, și astfel nu vei prelua tu întreaga responsabilitate pentru aplicarea lor. Cel mai simplu mod de a stabili regulile este să propui o parte dintre ele, să le explici și să incluzi și propuneri din partea participantilor (“Ce ați mai adauga la listă?”). O variantă mai sofisticată poate fi: (1) roagă participanții să își amintească alte traininguri la care au participat (lecții la școală, activități extracurriculare etc.) și să reflecteze asupra a ce i-a ajutat în procesul de învățare, adică să se simtă în siguranță și că implicarea lor e solicitată, (2) roagă-i să formuleze niște propuneri de reguli care i-ar face să se simtă în acest fel și în timpul acestui workshop, cum ar fi: „când sunt în fața unui grup, e dificil pentru mine să îmi organizez ideile, așa că aș sugera să nu ne întrerupem unii pe alții atunci când vorbim”, (3) roagă fiecare participant să sugereze unul dintre principii și în final creează lista – preferabil să nu fie mai lungă de 5-7 reguli, (4) spune-le participanților că lista poate fi completată, dacă se descoperă pe perioada trainingului că un principiu important a fost omis.

Exemple de reguli pentru training

  • Folosim prenumele în adresare
  • Toată lumea poate să își exprime opinia
  • Ascultăm cu atenție
  • Nu îi judecăm pe ceilalți, dar nici nu trebuie să fim de acord cu părerea lor
  • Putem oricând să punem întrebări dacă nu înțelegem ceva
  • Ne închidem telefoanele mobile
  • Nu putem întârzia la activitățile workshopului fără un motiv serios

3.3.2 Cuprinsul

În acest stadiu, ar trebui să folosești metodele planificate pentru training, astfel încât participanții să își dezvolte competențele descrise în obiectivele pentru training. Asta înseamnă ca participanții să execute diverse taskuri (individual, în perechi sau grupuri) prin intermediul cărora să acumuleze cunoștințe, abilități și să își modeleze atitudinile. Ca și trainer, ar trebui:

  1. Să le dai participanților instrucțiuni asociate cu taskul primit. Spune-le care este scopul taskului, sugerează-le o modalitate prin care să poată atinge acest scop și specifică-le timpul pe care îl au la dispoziție.Pentru taskuri mai complexe, printează și distribuie-le participanților instrucțiuni care să descrie pașii asociați cu efectuarea taskului. Nu doar că participanții vor ști ce au de făcut și în cât timp, dar se vor simți și mai responsabili pentru task și vor lua decizii independente în legătură cu acesta. Anunță faptul că dacă nu înțeleg ce li se cere, înainte de a te întreba pe tine, ar trebui să încerce să găsească răspunsul prin discuții cu ceilalți participanți.

Dacă descoperi că au suficiente competențe pe tema exercițiului sau legate de obiectivele de învățare, lasă-i să atingă scopul taskului folosind alte metode decât cele sugerate de tine. Pe perioada unui training tipic, majoritatea participanților lucrează în grup (în felul acesta își dezvoltă și abilitățile sociale). Este important ca toată lumea să fie implicată în muncă, dar în timpul unora dintre taskuri participanții pot îndeplini și unele roluri adiționale, precum cel de leader sau persoană care prezintă rezultatele muncii celorlalți participanți. În astfel de cazuri, pregătește niște instrucțiuni relevante, explicând care sunt rolurile și responsabilitățile asociate cu acestea.

  1. Asigură condițiile necesare pentru executarea taskurilor. Pregătește participanților un spațiu în care să poată îndeplini taskurile pe care le au de făcut (de exemplu: mese potrivite pentru munca în echipă). Asigură materialele și echipamentul necesar. Lasă-i pe ei să decidă cum și când vor să le folosească.
  2. Monitorizează progresul taskurilor. Observă felul în care participanții rezolvă taskurile. Fii atent la felul în care comunică, dacă sunt toți implicați în munca de grup, cum își îndeplinesc rolurile. Dacă este necesar, ajută-i prin oferirea unor explicații adiționale. Încearcă să nu intervii excesiv în timpul muncii lor, nu încerca să faci ceva în locul lor. În general, este mai bine dacă lucrează pe cont propriu chiar dacă fac greșeli (“uneori câștigi și alteori înveți”). Ține minte: cu cât mai multă autonomie le oferi participanților, cu atât mai mult timp ai pentru a le monitoriza munca și, prin urmare, a le oferi feedbackpe măsură ce progresează cu munca în grup.
  3. Dacă e necesar, fă schimbări în planul trainingului. Rezultatul monitorizării poate să ducă la modificări sau schimbări în planul trainingului. Fă acest lucru, dacă ajungi la concluzia că unele nevoi ale participanţilor s-au dovedit a fi mai importante decât au părut în etapa identificării nevoilor sau dacă metoda pe care ai ales-o nu poate să ducă în totalitate la atingerea obiectivelor trainingului. Pentru a nu rata o astfel de situaţie, poţi să faci următoarele lucruri:
  • În timpul trainingului (dacă durează mai mult de o zi, la finalul unei zile de training) roagă-i pe participanţi să facă nişte afirmaţii scurte despre ce au învăţat şi dacă aceste cunoştinţe le sunt utile în situaţiile în care îşi propun să le folosească (de exemplu: în încercarea de a găsi un loc de muncă, în realizarea unui proiect pentru un ONG sau pentru şcoală)
  • Pregăteşte o foaie de flipchart unde participanţii pot oricând să scrie sugestii (de exemplu: „Mi-ar plăcea să ştiu şi alte aplicaţii ale prelucrării unui film, altele decât cele întâlnite până acum”).
  • Oferă-le oportunitatea să își exprime sugestiile sub forma unui chestionar online, în care i-ai putea întreba cât de folos le sunt abilitățile dezvoltate, eventual, pe o scală de la 1 la 10.
  1. Asigură-te că le oferi timp participanţilor să îşi prezinte rezultatele taskurilor. Metoda prezentării depinde de felul în care participanţii au lucrat, individual sau în , şi depinde, de asemenea, de timpul pe care îl aveţi la dispoziţie pentru aceasta (cu cât e mai scurt trainingul, cu atât mai puţin timp este pentru prezentări). Aminteşte-ţi că nu are sens să dai taskuri participanţilor dacă rezultatele şi outputurile activității nu vor putea fi prezentate. Dacă participanţii lucrează în grup, rezultatele pot fi prezentate de o persoană desemnată de grup. Prezentarea poate fi completată de restul membrilor echipei. O altă variantă este ca rezultatele să fie prezentate de toţi membrii grupului, care sa îşi împartă rolurile (părţile prezentării). Mai jos, sunt câteva metode de prezentare pe care le poţi folosi:
  • Să scrie rezultatele activității pe o foaie de flipchart. Textul poate fi ajutat de diagrame, grafice etc.
  • Dacă rezultatele muncii grupului sunt în format digital, participanţii pot folosi proiectorul (de exemplu, pentru o prezentare powerpoint, pentru profilul pe care l-au creat pe o reţea de socializare precum Linkedin, fotografii, videouri etc.).
  • Propunându-le participanţilor să joace jocuri de rol, să ilustreze de exemplu desfăşurarea unui interviu cu angajatorul.
  1. Rezumă procesul și rezultatele taskurilor (reflecţie). Sugerează-le participanţilor o formă de rezumat al cursului şi a rezultatelor taskurilor finalizate. Desfăşurarea taskurilor, procesul, este modul prin care participanţii încearcă să obţină rezultatele aşteptate. Pentru a-i ajuta pe participanţi să reflecteze asupra desfăşurării taskurilor, le poţi pune diferite întrebări: „Care sunt metodele pe care le-ați folosit pentru implementarea taskurilor?”, „Ce a funcţionat şi ce aţi face diferit în viitor dacă aţi avea un task similar?”, „Cum a fost comunicarea în cadrul grupului?”, „A fost uşor să vă înţelegeţi?”, „Cum aţi luat deciziile?”. Rezultatele taskurilor sunt ce s-a obținut în urma activității. Pentru a-i ajuta pe participanţi să reflecteze asupra rezultatelor, le poţi pune următoarele întrebări: „În ce măsură aţi realizat scopul dorit al task-ului?”, „Sunteţi mulţumiţi cu rezultatele?”, „Cum aţi putea obține rezultate mai bune într-un task similar?”

3.3.3 Încheierea

Asigură-te că rămâne suficient timp pentru sfârşitul workshopului. Sfârşitul este la fel de important ca şi celelalte părţi ale workshopului, aşa că, dacă oamenii încep să îşi împacheteze lucrurile şi să vorbească între ei, roagă-i să mai fie atenţi pentru câteva momente. Sfârşitul workshopului ar trebui să cuprindă următoarele elemente:

  • Spune grupului că workshopul e pe cale să se termine;
  • Rezumă ce s-a realizat prin repetarea subiectului workshopului şi a părţilor principale ale acestuia;
  • Evaluează workshopul împreună cu participanţ Acest lucru poate să fie făcut oral, cerându-le participanţilor să spună fiecare pe rând ce au învăţat din workshop şi ce ar dori să pună în practică din lucrurile învăţate. Evaluarea orală poate fi suplimentată şi de o evaluare scrisă, unde participanţii pot să completeze un chestionar anonim, cu părerea lor despre workshop.
  • Spune grupului care sunt impresiile şi sentimentele tale despe workshop.
  • Aminteşte-ţi că din fiecare grup şi workshop pe care îl conducem învăţăm ceva, aşadar, arată respect și mulţumeşte grupului pentru workshop.
  • Salută-i şi lasă-le datele tale de contact, în cazul în care vrei ca grupul să te poată contacta dacă au întrebări despre subiectul workshopului.